Cum va gasiti misiunea/scopul in viata? Ca eu nu reusesc...

 Am aproape 44 de ani si la varsta asta nu pot spune cu certitudine ca mi-am gasit misiunea in viata. Nu simt ca sunt inca aliniata cu ceea ce am venit sa fac aici, totul in jurul meu este inca invaluit in ceata. Am facut ani de zile ce mi s-a spus ca e bine sa fac, ce am fost fortata sa fac, ce mi s-a spus ca trebuie sa fac, ca e bine sa fac...si am ajuns astazi sa ma indoiesc ca am facut ceea ce am venit sa fac. Nu am activitati care sa ma pasioneze si sa simt ca fac o diferenta. E dificil sa te gasesti deodata fara un scop. Ani de zile am invatat sa fiu acceptata la un liceu de top cu note bune, apoi sa iau bacalaureatul cu note bune, apoi sa intru la o facultate de top cu note bune, apoi sa imi gasesc un job unde sa fiu bine platita, apoi sa urc in cariera tot mai sus...am facut toate acestea si nu mi-au adus nici o bucurie si nici o implinire. Familia mea ma sustine si imi este alaturi, sunt recunoscatoare, dar nu simt ca m-am nascut sa fiu mama si sotie si atat. Am liniste si pace, traiesc viata ca un concediu permanent asa cum am crezut ca imi doresc...si nici asta nu ma implineste. Traiesc in mijlocul naturii si e frumos si liniste, dar nici asta nu e destul. "Ti s-a acrit de prea mult bine!" ar zice unii...cei care inca lupta pentru o scoala buna, pentru un serviciu bun, pentru o casa, o familie sau pentru liniste si pace...nu vezi cate ai?

Vad, dar nu ma simt implinita. Ceva lipseste. Nu simt ca fac o diferenta in lumea asta...simt ca trece viata pe langa mine si stau in amortire...intre vase murdare, intre munca in gradina, intre a castiga bani, intre a hrani animalele din curte, a planta rosii in gradina, a invata copilul sa vorbeasca engleza, etc. Nu fac nicio diferenta in lumea asta. 

Lucrez cu mine de ani de zile spiritual, sa imi ridic vibratia, sa fac pace cu mostenirea din familie, cu traumele copilariei si ale neamului, cu emotiile negative acumulate sau primite...si tot nu e destul. 

Nu simt ca sunt pe drumul meu, nu merg spre misiunea si scopul meu. Si asta pentru ca nu stiu care sunt acestea. Si am inceput sa caut, sa citesc, sa imi raspund la aceasta intrebare. Si culmea, eu care ma consideram o persoana care stie ce vrea, cu o minte ascultita, capabila de a lua decizii corecte rapid...eu nu sunt capabila sa raspund la majoritatea urmatoarelor intrebari. M-am lasat atat de prinsa de cotidian, de probleme, de lumea asta plina de suferinta incat nu mai vad scopul meu inalt. Iata ce intrebari am gasit la care sa raspund pentru a-mi clarifica misiunea in viata:

1. Care sunt valorile mele? /  Ce urasc cel mai mult?

R: adevarul, autenticitateam integritatea / minciuna, falsitatea, manipularea, violenta contra celor slabi

2. De ce imi pasa?

R: familia mea, linistea mea, timpul pentru mine

3. Ce imi place sa fac?

R: imi placeau multe, acum multe nu ma mai atrag, de. ex gradinaritul sau scrisul de povesti pentru copii

4. Ce oameni admir?

R: nu am gasit absolut pe nimeni de adaugat aici

5. Ce admir?

R: oamenii care reusesc fara sa se planga, fara sa se victimizeze, care nu renunta, care se descurca.

6. Activitati care imi plac foarte mult, pe care le-as face si fara bani si in care ma pierd (adica nu imi dau seama cand trece timpul)

R: ???

7. Cum arat eu in varianta mea cea mai buna? Ce fac? Cum/unde sunt?

R:???

8. La ce ma pricep foarte bine?

R: organizare, la a motiva oamenii, la a explica altora ceea ce stiu

9. Ce as schimba in lume daca ar fi sa las ceva in urma mea? Nu simt sa ma implic in actiuni umanitare, nici sa ajut animalele, nici macar actiunile de plantare de paduri nu ma mai atrag ca altadata...deci, nu stiu...nu simt ca as face vreo diferenta daca m-as apuca sa hranesc saracii sau animelele fara stapan asa cum fac altii. Sunt insensibila? Nu stiu. Pur si simplu simt ca trebuie sa las pe fiecare sa isi traiasca epopeea aici in holograma asta trista...Unde as putea face o diferenta concreta? Nu stiu...

Trist este ca la majoritatea nu am raspuns. Ma simt blocata.

Acum cativa ani (in 2015) am infiintat un grup in care ajutam producatorii locali din zona mea sa vanda marfa de calitate. Lumea nu prea stia sa aprecieze atunci produsele locale. Grupul a crescut in judetul meu pana la vreo 44.000 de oameni. Se vindeau si se cumparau acolo sute de kg de marfa zilnic. Si ma simteam utila. Dupa modelul grupului meu au aparut si alte grupuri in alte judete. Acum produsele locale sunt ceva apreciat si cautat. Grupul a fost inchis in urma reclamatiei unui client nemultumit ca nu a mai prins si el o comanda de zmeura. Si mi-a prins bine pentru ca misiunea mea se incheiase acolo si nu ma mai puteam desprinde. Ideea insa a ramas si alte grupuri au inflorit. Atunci ma simteam bine, utila. 

A fost insa o etapa. Care e misiunea mea insa...inca nu stiu si e frustrant. O sa incerc sa imi raspund la intrebarile de mai sus...

Numai bine,

Geo

Misiunea mea - in sfarsit am inteles-o dupa ani de cautari

 Mereu am considerat ca misiunea in viata a unui om trebuie sa fie ceva maret, precum a gasi tratamentul pentru o boala grea sau a ajuta copiii saraci din intreaga lume. Nu e asa. Ieri m-a "lovit" realitatea si am inteles misiunea mea. O caut de ani de zile prin diverse cursuri, seminarii si carti. Si abia ieri, dupa ani intregi de zbatere am inteles-o. E simpla si nu presupune decat a trai in concordanta cu valorile mele. 

M-am nascut intr-un neam de mincinosi, de hoti, de oameni rai, abuzivi, afemeiati, betivi, panarame, oameni egoisti, aroganti,  violenti. Oameni care nu-si respecta si-si abuzeaza sotiile si copiii, pe cei mai slabi, lasi care nu au curajul sa isi asume raspunderea pentru faptele lor, oameni manipulatori care considera ca a-i controla pe altii este dreptul lor. E drept, sunt si parti bune, dar cele rele sunt dureroase. 

Oameni falsi pentru care ceea ce crede lumea este mai important decat relatiile calde, autentice de familie. Oameni capabili sa faca orice pentru a fi bine vazuti in societate, dar incapabili de comunicare, de deschidere, oameni falsi, lipsiti de integritate, capabili de orice pentru a obtine avantaje materiale si statut in societate. Oameni care isi calca pe suflet, oameni pentru care e mai important sa fii bine vazut de lume decat sa fii bine cu adevarat cu tine si sa ai o relatie apropiata cu cei dragi. Oameni reci, distanti care considera ca trebuie sa-ti educi copiii cu forta, cu violenta, cu umilinte. Oameni care considera ca un copil este slab si incapabil sa gandeasca pentru el iar parintele care mereu stie mai bine trebuie sa il ghideze si sa il controleze cu orice pret. 

Simt ca am si eu in mine aceste gunoaie, aceste non-valori, dar aleg ca ele sa se opreasca la mine, sa nu fie perpetuate pe mai departe. M-am nascut in familia in care m-am nascut tocmai pentru a le intelege mai bine. 

Odata, cand Vlad era mic si m-a suparat foarte tare am fost tentata sa il lovesc. Am aruncat cu furie un scaun pe jos si am urlat la el. Dar m-am oprit. Imi amintesc si acum dupa 10 ani. Nu vreau ca fiului meu sa ii fie frica de mine si sa faca ce vreau eu pentru ca se teme de mine, pentru ca asa i-am ordonat sau pentru ca asa trebuie sa nu ne vorbeasca lumea. Am incredere in discernamantul lui si nu m-a dezamagit. Am discutat mereu deschis si l-am ascultat desi am fost tentata de multe ori sa ii impun cate  ceva.

Si ieri mi-am inteles misiunea - nu trebuie sa vindec nicio boala, nici sa opresc foametea in lume. Misiunea mea e legata de neamul meu. Trebuie sa opresc perpetuarea non-valorilor si asta va ajuta la ridicarea neamului intreg la alta vibratie. Pentru unii nu este deloc confortabil, dar asa am fost mereu, am scos lumea din zona de confort. La asta ma pricep cel mai bine. Vreau sa fac o schimbare si asta e misiunea mea. Sa traiesc in concordanta cu valorile mele, sa accept ca si non-valorile exista in noi, dar sa nu le manifest in viata mea. Atat. E o misiune mai simpla decat credeam. De ani de zile ma zbat sa inteleg ce am de facut in viata asta. Trebuie doar sa traiesc si sa nu mai fac compromisuri. Sa fac ce simt, nu ce trebuie si nu ce mi se impune cu forta sau cu manipulare si minciuni.

Cine ma sustine si simte ca mine este binevenit in viata mea. Cine are alte planuri, nu ii stau in cale. Doar ca nu mai accept manipulare, minciuni, abuz. Le-am acceptat pana acum doar cu scopul de a le intelege. De-acum le-am inteles, le recunosc si aleg sa ma indepartez de ele. Cine este dispus sa iasa din zona de confort, este binevenit alaturi de mine.

Va pup,

Geo