vineri, 23 februarie 2024

8 luni de Codul emotiilor


 Urmeaza o postare destul de lunga despre experienta mea cu Adina, postare care are rolul de a va face sa intelegeti ca o trauma/problema nu se rezolva imediat sau dupa doar 1-2 sesiuni. Va povestesc despre suisurile si coborasurile prin care am trecut eu in ultimele 8 luni pentru ca abia acum sa incep sa ies la lumina. Si, Adina, MULTUMESC.

Dupa ce in 2015 am renuntat la viata de manager corporatist ca sa locuim la tara si sa imi cresc copilul cum am considerat eu potrivit, relatia mea cu banii a devenit destul de tulbure. In sensul ca la inceput nu i-am avut deloc, apoi au inceput sa vina, dar foarte putini, cand da, cand nu, in general nu. Va imaginati frustrarile adunate. In anii care au urmat am incercat diverse tehnici, multe cu efect limitat – afirmatii, recunostinta lui Rhonda Byrne, cristale, nici nu mi le mai amintesc pe toate. In 2023 am descoperit Theta healing cu care am lucrat zilnic timp de 6 luni…si in final, cand ajunsesem intr-un punct de stagnare cu Theta, cineva mi-a recomandat-o pe Adina.

Am participat la o sesiune gratuita la finalul lunii iunie 2023 unde mi-am pus intentie tot pe bani bineinteles. Asta era “durerea” mea de ani de zile, atenuata mai mult sau mai putin. Sesiunea gratuita m-a convins sa incerc si sesiunile de grup iar in august, la numai 2 luni am reusit sa imi ating obiectivul financiar de 4 cifre in euro. Suna bine, nu? Nu prea…stati ca abia am zgariat putin suprafata.

Eram atat de obosita dupa acea luna de munca incat imi era greata la propriu cand vedeam laptopul. Am decis ca vreau bani, dar cu efort mai putin, mai usor, cu mai multa bucurie. Si mi-am pus intentia asta. Si ghici ce? Banii au disparut.

M-am inversunat si m-am inscris la sesiuni private. Bani tot mai putini, cu greu adunam pentru urmatoarea sesiune, dar mereu gaseam in ultimul moment.

Si de unde intentia mea era pe bani, sesiunile private au scos niste “minuni” din neam de m-am crucit eu. Am lucrat odata pe mentalitatea de sarac, parlit si sluga a neamului din care provin. Am vizualizat toate acele fete pamantii cum se luminau si se ridicau in lumina – zeci de suflete. Dupa, am lucrat pe vinovatia mea de a ma relaxa, pe imposibilitatea de a sta degeaba, pe disperarea de a face ceva mereu si continuu …si am vazut-o pe bunica mea pe patul de moarte, total nepregatita sa plece si care imi trimitea urmatorul gand “Daca nu misti, inseamna ca esti mort”. Cine s-ar fi gandit si ca asta are legatura cu banii mei? Apoi, dupa o sesiune in care am scos vreo 200 de emotii ne-am imbolnavit tot neamul – eu, copilul, mama, tata si sora mamei. Numai sotul a scapat fiind de alt neam…deci au iesit emotii din noi la greu.

In alta sesiune am lucrat abuzul – ce legatura are cu banii? Are. Strabunica mea a fost cea care m-a insotit si mi-a trimis gandul “ daca aveam bani, nu treceam prin ce am trecut” – anume a fost abuzata pe mosia unde lucra cu ziua de administratorul de acolo iar bunica mea este copil din flori.

Am lucrat saracia si obsesia mea si a tatalui meu pentru bani – am vazut-o iar pe bunica, mama tatalui plangand disperata ca i-au luat comunistii pamanturile si banii.

Am lucrat pe abandon…ce treaba are cu banii? Are. Din cauza banilor si a unei mari probleme la serviciu, mama mea a fost nevoita sa ma “abandoneze” la bunici cam un an cat ea si tata nu au mai putut fi prezenti in viata mea. Nu dau detalii. In plus, bunica mea pentru ca i-a murit mama la nastere (iar abandon) si tatal nu avea bani sa o creasca, a fost data unei familii cu bani (iar abandon) care o tinea mai mult de sluga, desi in final i-au lasat ei averea. Traume peste traume in neamul meu...

Am lucrat continuu, m-am imbolnavit, m-a durut capul, maselele, am avut gripa, am dus-o atat de rau cu banii incat ma simteam in familie ca ultimul parazit, in ciuda incurajarilor sotului. Am lucrat zeci de traume si am scos peste o mie de emotii negative.

Si am vrut uneori sa renunt, dar ceva imi spunea ca va fi bine. Am lucrat pt mine si pentru neamul meu fata de care am simtit ca am o datorie si ca acele suflete se bazeaza pe mine. Acum dupa 8 luni simt ca mi-am platit datoria sau poate promisiunea fata de ei si sunt libera.

Dupa 8 luni…sunt relaxata, calma, am capatat mentalitatea bogatiei, sunt interesata si atrasa de lucruri frumoase si scumpe, am inceput sa mi le pot permite, banii vin surprinzator de usor si atunci cand am nevoie. Nu e totul inca perfect, dar am inceput sa fiu pe panta ascendenta.

Gata, stiu ca am scris mult, dar am facut-o ca sa intelegeti ca rezultatele nu apar imediat. Din cele 8 luni, vreo 6 am fost in buda, scuzati expresia…abia acum vad lumina J

Va pup,

Geo

luni, 17 iulie 2023

17 iulie 2023 - lucrez spontan programul "Poti sa le ai pe toate NU"

Astazi imi atrage atentia urmatoarea postarea si frumusetea acestei femei. In general nu imi pierd vremea citind comentariile, dar astazi ceva m-a facut sa deschid...si bine am facut pentru ca printre ele cineva spunea " Nu poti sa le ai pe toate", drept aluzie la faptul ca nu poti fi si frumoasa, si bogata, si fericita, si mama, si cu un sot bun alaturi...Pai de ce nu, ma intreb eu...Asta e un program limitativ pe care cred ca multi il au. Il testez pe mine si bineinteles ca este acolo.

Il scot IMEDIAT si il inlocuiesc cu:

Poti sa le ai pe toate

Pot sa le am pe toate

Le am pe toate

Poti sa ai tot ce iti doresti

Pot sa am tot ce imi doresc

Am tot ce imi doresc


Chiar asa..de ce nu?

vineri, 7 iulie 2023

7 iulie 2023 - despre boieri si tarani

Ieri mi-a atras atentia postarea din imagine. Am dat peste ea absolut intamplator si mi-a declansat niste sentimente negative dureroase. Ceva din neam care inca ma sacaie. Am vrut sa imi intitulez articolul - "Despre boieri si iobagi si sentimente care ma racaie la mate" - si apoi m-am gandit...ce dizgratios. Ca si cum intai a vorbit iobagul mizer din mine si apoi altcineva...doua vieti diferite, una de iobag si una de bogat aflate in contraditie in mine si experimentate demult. Interesanta perspectiva. Incep sa ma analizez si sa scriu sentimentele care ma incearca cand vad aceasta imagine si postare. Din postare mi-a atras atentia expresia chipului personajului si cuvantul "boier" care m-a deranjat...ia sa vedem ce scoatem de aici si cum putem sa facem un pas mai aproape de abundenta financiara curatand ce iese de aici.

Expresia fetei personajului imi spune "aroganta", "dispret"...si simt ura si furie. Si apoi la o privire mai atenta imi spune "tristete" ...si simt compasiune. Hm...doua personaje diferite din mine vad ceva total diferit in imaginea asta. Iobagul si boierul din mine, din experientele mele anterioare, din existentele mele anterioare. Oprimatul...si apoi opresorul sau complicele opresorului. Parca inteleg ambele versiuni cumva. Il inteleg si pe cel flamand care uraste bogatii si il inteleg si pe cel bogat care tine in frau hoardele de flamanzi lenesi si ignoranti puse pe furaciune. 

Cuvantul "boier" imi provoaca furie. Ce ce unii sunt boieri si altii nu? De ce unii sunt mai sus si altii mai jos? Cu ce e fiinta asta mai presus de cei care nu fac parte din categoria in care el s-a nascut? Nu contest realizarile lui profesionale despre care am citit ulterior si nu condamn nici alegerile mai putin onorabile pe care le-a facut in viata despre care iarasi am citit. Nu ma intereseaza el ca om ci categoria sociala din care face parte si pe care o detest si o inteleg in acelasi timp. Ma enerveaza totodata si comentariile la postare - toata sleahta de capete plecate de dobitoci care se inghesuie in fata sa fie primii la pupat mana, la ingenuncheat si la strigat " La multi ani, boierule!" Nu exagerez - cam asa comenteaza lumea si cam asta e spiritul turmei. Nimic diferit de acum 100 de ani - doar mediul de transmitere a urarilor aferente. Taranii tot umili si prosti au ramas...chiar daca acum au conturi de Facebook. 

Lucrez, sub inspiratia acestei postari urmatoarele programe pe care mi le identific:

Bogații sunt aroganți

Bogații sunt disprețuitori

Boierii sunt aroganți

Boierii sunt disprețuitori

Bogații disprețuiesc săracii

Boierii disprețuiesc săracii

Eu sunt țărancă

Tăranii sunt săraci

Tăranii trăiesc greu

Viața este grea pentru țărani

Boierii mi-au furat munca

Boierii mi-au furat bogăția

Bogatii mi-au furat munca

Bogații mi-au furat bogăția

Boierii mi-au luat abundența

Bogații mi-au luat abundența

Abundența mea este la boieri

Abundența mea este la bogați

Muncesc pentru boieri

Muncesc pentru cei bogați

Tăranii muncesc pentru boieri

Abundența și munca țăranilor merg la boieri

Abundența și munca țăranilor merg la bogați

Tăranii muncesc din greu

Viața este grea pentru țărani

Totul la țărani vine greu și cu mare efort

Bogații dispretuiesc țăranii

Boierii disprețuiesc țăranii

Bogații îi disprețuiesc pe săraci

Boierii îi disprețuiesc pe săraci

Săracii sunt tratați urâți și cu lipsă de respect

Săracii sunt oameni nu

Tăranii sunt oameni nu

Tăranii sunt nefericiți

Săracii sunt nefericiți

Eu sunt nefericită

Eu sunt disprețuită

Eu sunt tratata urat si cu lipsa de respect

Bogații sunt răi

Boierii sunt răi

Bogații sunt egoiști

Boierii sunt egoiști

Boierii fac rău

Bogații fac rău


PS: am fost intrerupta de 2 ori cand incercam sa urmaresc meditatia Theta si sa rescriu programele, deci subconstientul meu nu voia sa scape asa usor de ele :)

marți, 4 iulie 2023

4 iulie 2023 - rezultate dupa 5 luni de lucru zilnic cu Theta Healing

O sa scriu punctual, nu are sens sa o lungesc prea mult:

- O relatie mult, mult mai buna cu parintii mei, m-am eliberat de multe resentimente, i-am iertat, m-am iertat

- Conexiune mult mai buna cu mama, dorinta de a petrece timp cu ea, de a o vedea mai des, comunicare mult, mult mai buna de ambele parti

- Vindecarea traumei de abandon - relatie mult mai buna cu sotul pe care acum il scutesc de reactii exagerate atunci cand pleaca in deplasari sau nu vine acasa din deplasari in zilele planificate pentru ca apar vizite neprogramate la clienti - sunt mult mai matura, intelegatoare, ma bucur de timpul cu mine

- Relatie mai buna si apropiata cu divinitatea careia nu mai am retineti sa ii cer ceva sau sa ii multumesc

- Bani mai multi, flux mai constant - inca sunt blocaje, dar lucrurile merg mai lin si pe sume mai mari

- Materializez mai usor ceea ce imi doresc

- Incredere mai mare in mine si in viitor

- Cresterea vibratiei personale

- Schimbarea anturajului de cunostinte, oameni cu care nu mai rezonez si oameni noi cu care rezonez

- Schimbarea listei de persoane pe care le urmaresc si de la care invat - am renuntat complet la persoane pe care inainte le urmaream zilnic pt ca nu mai rezonez cu stilul lor panicos si indreptarea spre persoane cu o perspectiva mai pozitiva asupra viitorului si a ideii ca noi suntem singurii responsabili pentru directia in care mergem

- Mai mult timp si bani investiti in mine - cursuri, carti, webinarii - ma respect mai mult, nu ma mai simt vinovata cand fac ceva si pentru mine

- Stabilizare a nivelului de energie - nu mai am fluctuatii atat de mari si nu ma mai simt atat de puternic stoarsa de energei cand merg in oras, reusesc probabil sa imi creez mai usor scut de protectie si nu ma mai intorc de acolo fara vlaga cand trebuie sa fac vizite in oras

- Pace cu preotii si biserica din sat - nu ma mai afecteaza slujbele tot mai rare puse la microfon la maxim afara, ii privesc mai mult cu compasiune decat cu ura; nu ma mai enervez cand aud muzica jalnica pe care o pun la boxe - mai degraba ma amuza cand "scapa" cate o reclama de la YouTube - pt ca preotul canta putin, mai mult sunt video-uri de pe YouTube cu muzica bisericeasca...dar mult, mult mai rar;

- Sotul pleaca mult mai rar in deplasare, petrecem mult, mult mai mult timp cu totii acasa. Oamenii dragi sunt mult mai mult langa mine, asa cum mi-am dorit;

- Am mai scapat de frici

Nu mi-a iesit inca partea de modelare a corpului fizic - inca am burta (dar mananc mai sanatos, nu mai amestec aproape deloc carbohidrati cu proteine si evit carbohidratii cat pot, fara efort, deci o sa se duca si burta intr-o zi), parul inca arata degradat, dar parca e un pic mai bine...parca...

In rest, lucram inainte si vedem ce iese :) 

28 iunie 2023 - descopar intamplator o recomandare la o sesiune gratuita de "Codul emotiilor" dupa dr. Bradley Nelson


Dupa 5 luni de lucru intens cu programele limitative legate de bani, cu rezultate bunisoare, dau intamplator...sau nu... peste Adina Pestroiu, ghidul meu pe urmatoarea etapa a vindecarii mele si atragerii abundentei in viata mea. Cred ca abia acum sunt pregatita, dupa 5 luni cu Theta pentru ceea ce are ea de oferit.

Codul emotiilor l-am primit cadou in 2018, am citit atunci cartea in intregime, am incercat sa si lucrez, dar nu am rezonat, nu eram pregatita. Am lasat cartea pe raft timp de 5 ani. 

Sesiunea din 28 iunie a fost foarte bine tintita, m-am simtit eliberata de multe emotii negative, s-a lucrat pe eliminarea la nivel de grup a emotiilor negative captive din zidul inimii si alinierea cu obiectivele noastre de abundenta financiara. Cum au fost peste 200 de persoane, sesiunea a fost un pic cam generala, dar am primit oportunitatea de a participa cu plata la sesiuni similare la care sper sa fie mai putini participanti.

M-am apucat in paralel cu Theta sa lucrez si singura eliberarea emotiilor captive din zidul inimii. Am reusit sa eliberez 6 in prima zi si inca 2 in a doua, zidul subtiindu-se de la 49 de metri la 2 m. Inca mai am doua emotii pe care corpul inca nu vrea sa le elibereze. Le las in asteptare. Sesiunea individuala a fost urmata de doua zile de depresie crunta si stare de rau...probabil de la schimbari...dar cu o stare extraordinara de energie, de bine si de...atragere de bani dupa ce m-am adunat din amortire :)

Revin cu noutati dupa sesiunile cu Adina...prima: 9 iulie...


21 iunie 2023 - lucrez inlocuirea spontana de programe


Plec de la ideile citite in cartile lui Neville Goddard, anume faptul ca trebuie sa ne monitorizam gandurile constant.

Iau in calcul ideile din cartea "Universul holografic" al lui Talbot care spune ca traim intr-o holograma pe care singuri o gestionam cu ajutorul a ceea ce suntem si gandim. Sugestia data este nu faptul ca noi o cream ci faptul ca noi alegem din multitudinea de variante deja create disponibile varianta care se aliniaza cu gandurile noastre. Ideea se regaseste si in cele 5 carti ale lui Vadim Zeland, "Spatiul variantelor. Transsurfingul realitatii"

Decid asadar sa imi monitorizez gandurile pe durata zilei cat de mult reusesc si sa schimb programele limitative pe care le identific atunci cand apar.

Lucrez programe legate de vecini, despre vreme, despre un magar enervant de peste deal care ma dispera cu sunetele pe care le face de nenumarate ori pe zi, se tot vaicara si ma calca pe nervi, despre biserica si preoti, despre bani, despre abundenta sau mai degraba lipsa ei cauzate de faptul ca nu cred ca merit mai mult, cer mai mult, dar cred totodata ca cer prea mult (da, stiu, cam pe dos treaba asta), despre abundenta pierduta pt ca am imprumutat bani cuiva si ni i-au returnat cu energia saraciei (asa ma duce capul pe moment) si asa mai departe. Lucrez multe programe pe zi si la modul spontan...

marți, 27 iunie 2023

23 iunie 2023 - despre oamenii de la tara


Un nene nervos urla la noi la gard si ne ameninta ca suna la hingheri sa ne omoare cainii daca nu ii legam. Cainii nostri trec prin gard si latra la vaca lui. O vreme ne-am temut de hoti - ne-au furat pompa din fantana si pomii de mai sus de noi i-au taiat noaptea, pe terenul din deal. Acum nu mai vin hoti, am lucrat tema, dar nu legam cainii din cauza mistretilor care vin pe terenul nostru, dar nu prea ai cu cine te intelege. Nenea urla in gura mare si nu il lasa pe sotul meu nici macar sa deschida gura. Se descarca si pleaca furios. 

Pentru ca m-am confruntat cam cu tot ce e mai jos in lista de-a lungul celor 12 ani de cand locuim la tara, lucrez urmatoarele programe pt ca stiu ca asa voi tine la distanta categoriile de mai jos:

Oamenii de la țară sunt hoți

Oamenii de la țară sunt răi

Oamenii de la țară sunt curioși

Oamenii de la țară sunt parșivi

Oamenii de la țară sunt perverși

Oamenii de la țară sunt corupți

Oamenii de la țară sunt murdari

Oamenii de la țară sunt urâcioși

Oamenii de la țară sunt băgăreți

Oamenii de la țară sunt cârcotași

Oamenii de la țară sunt iscoditori

Oamenii de la țară sunt invidioși

Oamenii de la țară sunt proști

Oamenii de la țară sunt bârfitori

Oamenii de la țară sunt lăudăroși

Oamenii de la țară te judecă

Oamenii de la țară sunt nemulțumiți

Oamenii de la țară sunt lacomi

Oamenii de la țară sunt mincinoși 

8 luni de Codul emotiilor

 Urmeaza o postare destul de lunga despre experienta mea cu Adina, postare care are rolul de a va face sa intelegeti ca o trauma/problema nu...