Se afișează postările cu eticheta mihaela popescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mihaela popescu. Afișați toate postările

miercuri, 8 martie 2023

6 martie 2023 - lucrez programele asociate perioadei cand am avut bani


In urma webinar-ului la care am participat am primit tema de a ma gandi la o perioada in care am avut bani si care era starea mea de spirit atunci. Desi nici atunci nu aveam toti banii pe care mi-i doream, perioada corporatista a fost acea perioada in care nu duceam grija banilor.

Eram insa demotivata, munceam mult peste program, nu eram platita corect, mereu eram acel departament neproductiv care e la urma cand se maresc salariile, faceam multe activitati inutile, fara rost, neapreciate de nimeni, lucram intr-un mediu articifial, arid, nu aveam timp pentru mine, traiam sub stress si presiune, nu aveam timp pentru mine, nu simteam ca munca imi este apreciata, eram obligata sa le spun minciuni angajatilor, de fapt sa ascund parti de informatie care ii privea pentru ca era confidentiala pentru ei (ma macina mult acest gand), eram condusa de manageri slabi, incoerenti, neimplicati, indiferenti, nepasatori de la care primeam uneori activitati absurde, in neconcordanta cu organizatia din care faceam eu parte, dar aplicabile la organizatia lor, de 10 ori mai mare din strainatate, aveam timp limitat pentru casa si familia mea, mancam mancare de proasta calitate, mereu pe fuga, aveam foarte multe responsabilitati, aveam multe calatorii si intalniri obositoare, multe obligatii, stateam mereu in trafic aglomerat, nu aveam deloc timp pentru pasiunile mele.

Asociind banii cu aceste stari, imediat ce am scapat de aceste stari, au disparut si banii. Deci trebuie sa separam aceste stari de prezenta bogatiei si a banilor in viata mea. 


Am lucrat urmatoarele programe:

Asociez banii cu starea de demotivare
Banii mă demotivează
Am bani atunci când sunt demotivată
Banii se obțin cu multă muncă, cu stat peste program
Banii presupun multă muncă și plată puțină
Banii sunt asociați cu activități inutile fără sens
Ai bani atunci când faci activități inutile fără sens
Ai bani atunci când faci multă muncă peste program neplătită
Banii sunt asociați cu un mediu artificial, arid
Se pot obține bani doar într-un mediu artificial și arid
Se pot obține bani doar sub presiune și stres
Banii aduc presiune și stres
Poți obține bani doar atunci când nu ai timp pentru tine
Pentru a avea bani trebuie să renunți la timpul pentru tine
Banii se obțin doar prin muncă neapreciată
Nu ai bani decât atunci când primești muncă nepreciată
Nu ai bani decât atunci când nu ești apreciat pentru munca ta
Atunci când ai bani nu ești apreciat pentru munca ta
Banii sunt asociați cu lipsă de motivație atât financiară cât și de orice altfel
Nu poți obține bani decât atunci când ești demotivat
Banii sunt asociați cu minciuna
Nu ai bani decât dacă minți
Banii sunt asociați cu manager slabi, incoerenti, neimplicați, indiferenti, nepăsători
Nu poți avea bani decât atunci când ești condusă de persoane slabe, incoerente, neimplicate, indiferente, nepăsătoare
Ca să ai bani trebuie să limitezi timpul pentru casă și familie
Nu poți avea și bani și timp pentru casă și familie
Nu poți avea bani și să ai și timp pentru tine
Nu poți avea bani și să ai timp și pentru casă
Nu poți să ai bani și să ai și timp pentru familie
Banii sunt asociați cu mâncare proastă mâncată în fugă
Nu ai bani decât atunci când mănânci prost și în fugă
Atunci când ai bani te hrănești prost și pe fugă
Pentru a avea bani trebuie să ai și foarte multe responsabilități
Bani mulți înseamnă responsabilități foarte multe
Bani mulți înseamnă călătorii și întâlniri obositoare
Nu poți să ai bani fără călătorii si intalniri obositoare
Bani mulți înseamnă obligații multe
Nu poți avea bani fără a avea și obligații
Bani mulți înseamnă să stai mult în trafic aglomerat
Dacă nu stai în trafic aglomerat nu ai cum să ai bani
Dacă ai bani nu mai ai timp pentru pasiunile tale
Banii înseamnă lipsă de timp pentru pasiunile tale


Le-am inlocuit cu iubire neconditionata si cu urmatoarele programe:

Poți avea bani și să fii și un om motivat
Poți să ai bani și să faci si activități utile
Poți să faci bani și să muncesti într-un mediu curat, frumos, plăcut, în care să te simți bine
Poți să ai bani și să trăiești fără presiune și stres
Poți să ai și bani și timp pentru tine
Pot să am și bani și timp pentru mine
Pot să am bani și să fiu propriul meu șef
Pot să am bani și timp suficient pentru casă și familie
Pot să am bani și să am timp să mănânc sănătos
Pot să am bani și în același timp să mănânc și mâncare de bună calitate p
Pt să am bani fără să am obligații
Pot să am bani si totodată să am și timp pentru pasiunile mele


Pentru ca fluxul banilor s-a oprit iarasi dupe ce am platit tot ce aveam de platit urgent, am identificat si urmatoarele programe pe care le-am lucrat in aceeasi sesiune (cum lucrez concret: inregistrez comanda pe telefon si apoi ascult in liniste meditatia in starea theta):

Banii vin numai atunci când am plăți urgente de făcut
Am bani numai atunci când am pe ce să-i cheltui
Pot primi bani și fără să fie necesar sa ii cheltui NU
Pot câștiga bani din surse pasive NU
Pot câștiga bani fără sa muncesc activ NU
Banii multi se fac cu multa munca


Astazi cand scriu acest articol, 8 martie, am inceput sa primesc iarasi cereri pentru proiecte.
Concluzia: lucrul constant cu convingerile limitative o sa le rezolve intr-o zi pe toate...dar mai am de lucru se pare...mergem inainte...

Geo

luni, 6 martie 2023

4-5 martie 2023 - Curs "Atrage bogatia si abundenta in viata ta"

Intre 4 si 5 martie am participat la cursul "Atrage bogatia si abundenta in viata ta", curs online sustinut pe Zoom de d-na Mihaela Popescu. Cum era subiectul sensibil cu care ma "luptam" de ceve vreme, titlul cursului m-a atras imediat. Incerc sa atrag bogatie de cativa ani de cand am renuntat la a lucra in mediul corporatist, am avut suisuri si coborasuri, ani buni, ani medii si ani catastrofali. Theta Healing pe care am descoperit-o la inceputul lui februarie s-a dovedit un instrument rapid si foarte eficient.

Atunci cand m-am inscris la curs am crezut ca d-na Popescu este incepatoare in domeniu, dat fiind pretul destul de mic al cursului. Totusi, ceva m-a atras si am decis sa ii dau o sansa. In cele doua zile de curs am fost extraordinar de mult surprinsa ca nu este deloc asa. Pretul mic a fost dat de faptul ca era curs pilot si am avut onoarea de a participa la prima editie. Universul m-a dus spre ea in acest moment al vietii mele ca sa am acces la toata informatia foarte valoroasa la un pret excelent care sa imi permita sa ma inscriu si la sesiunile Theta Advanced DNA si Dig Deeper asa cum imi doream si pe care trebuie sa le platesc obligatoriu pana pe 10 martie. Confirm ca astazi am reusit sa platesc ultima transa din Dig Deeper iar acum tot ce am de facut este sa ma bucur de calatorie.

Revenind la cursul "Atrage bogatia si abundenta in viata ta", cursul a durat aproximativ 9 ore, fara pauze. Pauzele au fost si ele inca vreo ora si jumatate. 9 ore intense in care am lucrat peste 100 de convingeri limitative, unele la care nici nu ma gandeam, multe legate de istoria de mii de ani a banilor. Cum toti cursantii cunosteau deja Theta Healing, nu s-a insistat atat de mult pe intrarea in starea theta, pe testarea musculara, pe explicarea planurilor existentei si pe modul de comunicare cu creatorul. Este posibil ca la editiile viitoare, daca sunt cursanti care nu sunt familiarizati cu Theta, cursul sa includa si aceste informatii pentru ei, deci sa dureze un pic mai mult. Cursul nu se adreseaza strict celor care stiu Theta. Este deschis tuturor.

Am lucrat foarte mult individual, numarul mic de cursanti a permis d-nei instructor sa se ocupe foarte mult de fiecare in parte iar noi am comunicat foarte mult intre noi. Am avut ocazia de a participa la un curs similar cu aproape 60 de persoane iar acolo atentia fata de fiecare cursant in parte este mult redusa, noi fiind obligati sa comunicam intre noi, de fiecare data alte persoane ceea ce facea comunicarea dificila si ciudata. 

Dupa cursul Theta de baza, dupa citirea manualului de curs, a cartii de baza si a cartii de avansati la modul foarte serios, citita si reluata, dupa lucrarea timp de o luna a sute de convingeri limitative, nu credeam ca un curs despre bani si bogatia ma mai poate surprinde cu ceva nou...da, recunosc, atitudine negativa din partea mea. Nu voiam de la curs decat un pic de claritate pentru ca ajunsesem sa "nu mai vad padurea din cauza copacilor". Cursul, nu numai ca mi-a dat claritate, dar m-a surprins complet. A venit cu convingeri limitative noi, total diferite de ceea ce lucrasem, cu perspective noi la care nici nu ma gandisem. A fost un curs compact, intens, in care am lucrat continuu convingeri limitative si instalare de sentimente tintite atat individual pentru fiecare cursant in parte cat si pentru grup.

Atmosfera a fost una calda, deschisa, m-am simtit mereu incurajata sa vorbesc, am simtit ca desi sunt incepatoare si experienta mea are valoare. Iar d-na instructor extrem de atenta, rabdatoare, interesata de ceea ce avem de spus, a fost ca o sesiune privata de terapie, foarte utila si placuta.

Inca un lucru util invatat - o modalitate mai simpla de a lucra convingerile limitative - se discuta pur si simplu intre practician si client si atunci cand apare o convingere limitativa sau un sentiment negativ , se apeleaza imediat la comanda, fara a mai initia in intregime meditatia theta. Am aplicat si eu cu fiul nostru tehnica asupra balbaielii.

Si inca ceva...am completat comanda de anulare a convingerilor limitative prin adaugarea frazei legate de recuperarea fragmentelor de suflet, fraza pe care nu o invatasem anterior dar foarte utila dupa mine pentru ca se aplica punctual fiecarei convingeri curatate.

Am vorbit si despre munca si despre faptul ca perspectiva creatorului s-ar putea sa nu fie chiar cea pe care o avem noi - a avea bataturi in palme si a munci pana cazi lat este posibil sa nu fie chiar ceea ce asteapta Creatorul de la noi la capitolul MUNCA. Si eu sunt de parere ca, Creatorul nu vrea sa ne vada suferind, sa ne vada rupti de oboseala, sa ne vada facand o munca pe care o uram in fiecare zi. Munca trebuie sa fie o bucurie, frumoasa si placuta incat sa nu simti oboseala. Am descarcat tiparul sentimentelor legate de munca pentru a fi siguri ca intelegem munca asa cum a fost ea creata.

Cursul a fost peste 80% practic, foarte multe exercitii utile si constientizari neasteptate. Acum lucrez la identificarea sentimentelor negative cu care asociez banii din timpul vietii mele corporatiste. Voi reveni cu detalii legate de ceea ce am identificat si lucrez.

Concluzia - un curs excelent, doua zile petrecute intr-un mod foarte util.

Il recomand cu mare drag. 

De ce rugăciunea către zei nu este întotdeauna benefică: Puterea încrederii în sine

 În societatea modernă, spiritualitatea și credințele religioase continuă să joace un rol important în viața multora. Rugăciunea către zei, ...