Se afișează postările cu eticheta meditatii Mon Aly. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta meditatii Mon Aly. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 iunie 2025

Saptamana 25 martie - 2025 - Vindecarea chakrei celui de-al treilea ochi (reiau Mon Aly)

 Decid sa incerc iarasi meditatiile lui Mon Aly. Va spuneam in articolele anterioare ca simteam o energie negativa asupra mea de fiecare data cand incercam sa le ascult. Toata aceasta luna rezonanta Schumann a fost foarte agitata. Cam asa zilnic, uneori atat de intens incat aparatele din centrul din Rusia nu au mai inregistrat nimic vreo 24 de ore:


In schimb am urmarit datele de la alt centru din Italia, data cu mult mai mari decat cele anterioare. Rosul indica activitate foarte intensa, mult mai intensa fata de celalalt centru:



Ceva s-a intamplat in aceasta luna pentru ca astazi am reusit sa ascult meditatiile fara sa simt efecte nebenefice asupra mea. Am urmarit aceste doua meditatii - una Reiki si cealalta cu unde delta si boluri tibetane - iata rezultatele:

25 martie, ziua 1 - meditatia Reiki nu mi s-a mai parut atat de lunga si insuportabila, desi are aproape o ora. Am acceptat-o cu seninatate. Ce nu am suportat insa a fost corul de barbati care incepe sa cante de pe la jumatate. Am simtit ura, furie impotriva tuturor barbatilor care mi-au facut rau vreodata din aroganta, frica si prostie. Le-am simtit mintile inguste si frica fata de femeile cu abilitati spirituale mai puternice decat ale lor. Le-am simtit prostia iar vocile lor mi-au provocat furie. Nu m-am simtit slaba si nu am simtit teama, doar furie pentru ca au facut rau si au dat lumea cu multi pasi inapoi prin teama si prostie. In plus, am simtit dureri de masele de la conflictul de muscatura (conform medicinei germane enuntate de dr. Hamer, furia se manifesta la dinti prin durere din cauza dorintei de a-i musca pe cei care ne-au suparat). Aici mai multe detalii. Meditatia a doua - am ascultat-o cu o stare pozitiva de liniste si calm. Nu am avut reactii neplacute. 


luni, 3 martie 2025

Saptamana 25 februarie - 3 martie 2025 - Vindecarea chakrei celui de-al treilea ochi



 Astazi am simtit sa aprind alte lumanari pentru stramosii mei in lucrul cu constalatiile familiale. Fiecare lumanare este pentru o alta problema lucrata. Am lucrat in special cu bunicele mele, cu faptul ca repet traume de-ale lor precum lupta pentru bani si nevoia de a-mi imputernici sotul prin a nu avea banii mei si a cere de la el, faptul ca nu am o casa frumoasa si comfortabila asa cum imi doresc, faptul ca am tendinta de a-mi complica mereu viata, faptul ca simt ca nu merit daca nu ii servesc pe altii intai, faptul ca uneori ma sufoca ceea ce ma inconjoara - oamenii, animalele, problemele. Am facut pace si am lasat traumele la "posesorii" initiali. Nu este necesar sa le retraiesc si eu.


 

Pentru echilibrarea chakrei am folosit aceste doua meditatii de aici si aici.

Ziua 1, 25 februarie - meditatia 1 : stare de pace si calm, usoara stare de ameteala. Meditatia 2 - of, Doamne, cat e de luuuunga, iar meditatie de o ora!!! Stare de pace si liniste, usoara ameteala si greata. Am ascultat vreo 15 minute cu stare de ameteala usoara si greata, dar am fost intrerupta si am reluat-o seara. Seara nu am mai putut sa o ascult. Am simtit o energie ciudata, nefavorabila in spate iar vocea lui Mon Aly mi s-a parut schimbata. Am corelat cu faptul ca Mon Aly a disparut de 4 zile de pe grupul ei de Facebook iar in ultima ei postare cerea ajutorul si gandurile bune ale grupului intrucat are probleme. Nu stiu ce se intampla cu ea, dar simt in spatele meditatiei alta energie, una care nu imi este favorabila. Voi opri aceste meditatii si voi cauta maine alta surse de meditatii de echilibrare a chakrei celui de-al treilea ochi. In plus, atmosfera de secta din grupul ei imi da dureri de stomac la propriu. "Adeptii" o numesc zeita pamanteana, ingerul lor, ii dedica poezii si rugaciuni. E de groaza si nu mai rezonez cu energia de acolo. Cine stie atata divinizare ce efect a avut asupra ego-ului ei. Pe grup nu se mai aproba decat postari care o divinizeaza sau in care sunt recomandate meditatii de pe canalul de YouTube, canal sufocat de reclame. Inca un guru corupt de bani si faima...

Ziua 2, 26 februarie - am ascultat meditatia Reiki pentru echilibrarea chakrei celui de-al treilea ochi cu o stare de pace si bucurie de la un alt practician - Bailey Barbour. Ca stari negative - usoara presiune si durere in frunte. Meditatia aici. Am mai ales si alte meditatii ale aceleasi persoane pe durata zilei.

Spre seara o stare de rau, agitatie, nervi si o cearta zdravana cu sotul de la o prostie legata de unde petrecem concediul - cu durere puternica de cap si greata si amigdala stanga dureroasa...ca sa descopar cand am terminat ca rezonanta Schumann a luat-o iarasi la galop. E nevoie de pace si calm. Sa fim mai atenti pentru ca atmosfera si asa este agitata pe Pamant.


Ziua 3, 27 februarie - am reluat meditatia din ziua precedenta cu aceeasi stare de pace, calm si usoara presiune in frunte. Am urmarit si doua meditatii pentru echilibrarea chakrei radacina de pe acelasi canal. In fiecare zi voi relua cate o chakra din urma pe langa cea la care lucrez acum. Meditatiile mi se par mult mai placute si usoare. Meditatiile celelalte care ma tineau cate o ora blocata incepusera sa ma enerveze.

Ziua 4, 28 februarie. Am reluat meditatiile pentru chakra celui de-al treilea ochi de aici si aici. Totodata am reluat de pe acelasi canal echilibrarea chakrei sacrale. In fiecare zi lucrez cu o alta chakra deja echilibrata. Am o stare de pace si liniste la fiecare sesiune. Intentionez sa urmaresc 7 zile sesiunile pentru echilibrare. Sunt placute si imi dau stare de bine. 


Ziua 5, 1 martie. Azi o zi frumoasa, am pus rasaduri si am comandat pizza in familie. Meditatiile le-am primit cu pace si bucurie. Pe langa cele pentru cel de-al treilea ochi, azi le-am urmarit pe pe cele pentru chakra plexului solar aici si aici.

Ziua 6, 2 martie - azi a nins mult si frumos la noi. Pana seara insa se topise. Nu m-am suparat pt ca nu iubesc frigul si zapada prea mult. Azi m-am concentrat pe cele doua meditatii pentru chakra celui de-al treilea ochi plus alte doua pentru chakra inimii. 

In plus ni se intampla ceva interesant in curte - au aparut 3 motani straini care isi disputa locul de sef al pisicilor noastre. Ii gasim cu randul in pod, si-au marcat teritoriul, ii alunga pe motanii nostri care sunt slabi si cam inutili. Fac galagie in pod, i-am alungat de cateva ori apoi mi-am amintit o postare de-a lui Mon Aly inainte sa dispara de pe grup (apropo in seara asta a aparut din nou, ma gandesc daca reiau meditatiile sau nu, le simteam mai profunde si mai eficiente decat pe acestea pe care le fac acum si care sunt mai blande - dar poate ca de asta aveam nevoie de am simtit sa le schimb, o sa ascult una un pic sa vad ce energie simt). In postare Mon Aly spunea ca suntem pe punctul de-a ne schimba in bine linia de destin. Un semn ca am reusit acest lucru este faptul ca vedem 3 pisici. Noi avem 8 pisici, deci nu prea vedeam cum as putea percepe aceste 3 pisici, dar uite ca au aparut - 3 motani straini - unul roscat cu alb, altul negru cu alb si al treilea gri cu alb.

Ziua 7, 3 martie - am inceput ziua cu meditatiile lui Bailey pentru chakra celui de-al treilea ochi si pentru gat. Am adaugat in lista si cele doua meditatii pentru chakra celui de-al treilea ochi ale lui Mon Aly. Incerc azi sa le urmaresc sa vedem cum merge. 

Dupa-amiaza - am incercat sa ascult meditatiile pentru chakra celui de-al treilea ochi ale lui Mon Aly, dar imi dau in continuare o stare de spirit neplacuta. Simt o energie nebenefica in spatele lor iar vocea mi se pare aspra. E greu de explicat. Am incercat sa ascult o meditatie mai veche de-ai ei si suna diferit. Parca e alta persoana in spate. Nu mai insist. Ma opresc aici si de maine caut meditatii pentru echilibrarea chakrei coroana. 

Constelatiile lui Bert Hellinger m-au invatat un lucru nou si foarte important: relatia cu mama dicteaza relatia cu banii. Testata pe mine anul trecut cand am avut o relatie proasta si cu mama, si cu banii. Anul acesta este diferit. Azi am incasat un proiect mai mare si i-am trimis si mamei cu bucurie un cadou de 8 martie. I-am zis ca o asteapta o surpriza si s-a bucurat ca un copil. E o persoana care nu stie sa isi exprime sentimentele si de asta multi ani am considerat-o straina si rece. Lucrurile trebuie sa se schimbe.

Numai bine,
Geo

marți, 25 februarie 2025

Saptamana 22 - 24 februarie 2025 - Vindecarea chakrei gatului



 Cand eram mica tata obisnuia cand era suparat sa ma stranga de gat. In plus, simt nevoia sa spun des ca viata/animalele din curte/oamenii din jurul meu/treburile casnice ma sufoca. Am pornit in aceasta calatorie cu gandul ca voi lucra aceasta trauma si ca probabil voi avea multe senzatii neplacute la nivelul gatului. Nu s-a intamplat asa. Este deja a doua chakra la care nu am deloc reactii neplacute. 

Am folosit aceste meditatii de aici si aici.

Ziua 1 - prima meditatie - am ascultat in pace, cu calm, dar fara vreo senzatie speciala de bucurie sau exaltare. A doua meditatie - am dormit bustean vreo trei sferturi din timp.

Am reluat tematica de saptamana trecuta legata de constelatii familiale. Pentru ca in ultima perioada am suferit mult de frig, am ales sa onorez acei membri ai familiei mele care au suferit de frig. In special pe cei care au luptat in razboi. Bunicul meu in mod special isi amintea cu durere cum generalul Antonescu i-a cusut buzunarele cat timp era pe front ca sa nu poata baga mainile in buzunare. Si la peste 90 de ani amintea de aceasta suparare. Le-am aprins lumanari de culoarea focului ca sa aiba caldura si sa nu le mai repet suferinta. Locuiesc la tara si frigul ma supara foarte mult iarna. Imi doresc ca acest lucru sa se schimbe si sa nu mai sufar de frig.

Ziua 2 - prima meditatie am ascultat-o cu aceeasi stare de liniste si calm iar la a doua a inceput sa ma ia cu plictiseala. Mi se pare exagerat de lunga la durata de peste 50 de minute, dar am ascultat-o pana la urma.

Am urmat trendul de ieri si azi am prins lumanari alb si roz pentru toate femeile care au simtit abandon - unora le-au plecat sotii in razboi, altora le-au murit parintii sau au fost adoptate. Si eu am resimtit mult aceasta rana ani buni din viata mea si vreau sa nu mai repet suferinta inaintaselor mele:


Ziua 3 - am urmarit prima meditatie cu liniste si calm, fara stari speciale.

Azi am aprins o lumanare pentru bunica mea care avea o casa lipsita de confort fara posibilitatea de a face baie asa cum ii trebuie unei femei, situatie pe care o repet si eu. Lumanarea a ars abia pe jumatate si s-a stins. Mi-am propus sa caut solutii mai intens si sa-i las aceasta neplacere bunicii mele. 

Testul muscular imi arata ca sunt pregatita sa trec la chakra celui de-al treilea ochi. Nu am intampinat nici un fel de provocari cu chakra gatului. Saptamana trecuta si saptamana aceasta a mers foarte bine si cu banii, am facut si pasul spre impacarea cu tata desi nu simt prea multa energie dinspre el spre mine dupa acest pas. Am ascultat sfaturile cartilor despre constelatii familiale si am facut eu pasul spre impacare.

Geo


vineri, 21 februarie 2025

Saptamana 17 - 21 februarie 2025 - Vindecarea chakrei inimii


 Am inceput ziua cu gandul la saptamana trecuta, o saptamana dura si grea pentru mine, cu multe evenimente de suferinta despre care am scris aici. Am incercat sa ascult dimineata una dintre meditatiile pentru vindecarea chakrei inimii, dar am fost intrerupta pe la jumatate si am renuntat. Oricum o ascultam mai mult de nevoie pentru ca nu imi place sa renunt. Eram epuizata, fara chef, cu o stare de calm, dar fara sa simt prea adanc meditatia. O ascultam doar ca sa iasa si saptamana asta la numar. La sectiunea in care trebuia sa ma gandesc la o situatie departe de mine m-a apucat o usoara stare de iritare pentru ca asta cerea si meditatia chakrei plexului solar si ma gandeam ca nu am chef sa reiau imaginile de saptamana trecuta - voiam ceva nou si nu stiam ce.

Intre timp, pe durata zilei am primit cartile comandate pe tema constelatiilor familiale si am ales dintre ele cartea lui Mark Wolynn "Povestea ta a inceput demult - Cum sa vindeci traumele familiale mostenite". Dupa jumatate de carte citita si o trauma de lucrat aleasa, am decis sa reiau meditatiile pentru chakra inimii pentru ca acum totul avea sens si vedeam continuarea fireasca a saptamanii trecute.

Am ales aceste doua meditatii de aici si aici. Prima este o meditatie ghidata cu imaginarea unei situatii si a doua una cu energie Reiki.

Ziua 1

Meditatia 1 - am ascultat meditatia cu calm si in pace, cu bucurie chiar. Mi-am ales citind cartea lui Mark o situatie din viata mea in care reiau tiparele financiare ale bunicii mele paterne. Meditatia este perfecta pentru situatia constelatiilor pentru ca jumatate din ea este doar muzica, deci perfecta pentru a purta o discutie cu o persoana anume. I-am multumit bunicii mele pentru tot ce mi-a dat si asa cum ne arata autorul in carte i-am spus ca aleg sa las la ea toate elementele de lupta si frustrare cu care ma confrunt ca si ea. In fiecare zi voi alege o alta situatie de lucru. Acum meditatiile acestea isi au locul si rostul.

Meditatia 2 - am ascultat-o cu stare de calm si pace, m-am simtit incarcata de energie. Pe durata sesiunii am primit informatii legate de tiparul din constelatiile familiale pe care trebuie sa il vindec maine cu ajutorul primei meditatii - anume teama bunicii mele materne de a nu-i mai veni sotul acasa de fiecare data cand pleaca, dat fiind faptul ca a fost plecat la razboi. Arhanghelul Rafael l-am vazut invaluit intr-o lumina verde foarte intens, m-a mangaiat pe cap. Avea palmele foarte mari, disproportionate fata de restul corpului.

18 februarie - am amanat meditatiile. Mi-am petrecut ziua realizand cu ajutorul mamei tabloul familiei noastre, cu neamuri moarte de mult, cu traume, morti in razboi, abandonuri, femei singure si copii plecati dintre noi la varste fragede. Ultimele trei generatii dinaintea mea au o incarcatura foarte mare de trauma. Aproape ca nu este membru al familiei mele care sa nu fi suferit dincolo de limita imaginabilului. Am ramas impresionata de atata suferinta. Am citit despre masacrul de la Cotul Donului unde au murit peste 200.000 de soldati romani, inclusiv strabuni de-ai mei. Multa tristete si suferinta. Inca citesc, caut sa imi identific legaturile de neam si suferintele pe care le-am preluat involuntar de la unii dintre ei. Am vorbit la telefon si cu tata dupa 8 luni in care nu am vrut sa discut cu el pentru ca m-a suparat foarte tare. Mi-a facut bine reconectarea cu el, dar nu am simtit vreo incarcatura prea puternica de energie transmisa catre mine de la el. E un om slab, dar ruptura fata de el nu imi serveste la nimic. Cred ca si-a invatat lectia. De data asta i-am spus tot ce gandesc pentru ca data trecuta mesajul lui m-a socat si nu am reusit. O sa pastram o relatie civilizata si atat.

19 februarie - am demarat impreuna cu mama, matusa mea, verisoara mea si logodnica fratelui meu o campanie de onorare a celor plecati dintre noi. Fiecare dupa cum a simtit a aprins mai multe sau mai putine lumanari si a vorbit cu cei dragi, multumindu-le pentru ceea ce am preluat bun de la ei. Eu am vorbit cu bunicile mele si cu toate rudele mele care au suferit in urma razboiului, le-am multumit pentru tot ce mi-au oferit si le-am spus ca las la ei lupta si suferinta care nu imi apartin. Am simtit ca se incheie un capitol. Am aprins 9 lumanari care au simbolizat incheierea ciclului luptei si suferintelor. Mama si matusa mea au aprins cate doua, logodnica fratelui meu 6 iar verisoara mea a simtit sa aprinda doar una pentru un nou inceput. Ne-am sincronizat si completat foarte bine.

20 februarie Ziua 2 - am reluat meditatiile. Meditatia 2 - am ascultat-o in pace, usor absenta la inceput, dar cu o stare de pace si pozitivitate. 

Ziua 3 - Meditatia 2 - am urmarit-o in pace, cu o stare buna de bucurie si satisfactie pana la final cand am auzit fraza ca acesta este un univers magic, plin de iubire, fraza cu care nu sunt de acord in totalitate. Poate voi fi intr-o zi, dar azi nu. Meditatie 1 - stare de liniste si pace, usoara plictiseala pentru ca meditatiile acestea mi se par prea lungi si ma calca pe nervi reclamele cand apar si strica toata atmosfera.

Intuitia si apoi testul kinesiologic imi arata ca pot trece la chakra gatului.

Geo

joi, 6 februarie 2025

Saptamana 31 ianuarie - 6 februarie 2025 - Vindecarea chakrei sacrale


Recunosc din start faptul ca simt ca aceasta este chakra mea cea mai afectata de traume. Ma astept la ce este mai rau pe durata celor 7 zile. Voi utiliza aceasta meditatie Reiki si aceasta meditatie de vindecare si deblocare. Vedem ce se intampla...

Ziua 1 - am inceput ziua cu 2 meditatii tacute de la Mon Aly de curatare a blestemelor si energiilor negative. Totul a pornit de la pagina de Facebook a uneia dintre verisoarele mele care are mari probleme cu parintii ei (este respinsa si ponegrita mult de ei) iar postarile ei tradeaza multa suferinta. Si am stat si m-am gandit. Bunicii mei din partea tatalui au facut mult rau, inclusiv au convins intreaga familie sa depuna marturie mincinoasa impotriva unei biete femei care a ramas insarcinata cu unul dintre unchii mei si a nascut o fiica acum vreo 40 de ani. Verisoara mea nu a fost recunoscuta in familie nici pana in ziua de azi si am stat si m-am gandit ca fiecare dintre fiii bunicii mele are cate o fiica minim. Fiecare dintre aceste fiice au probleme - eu cu banii si parintii mei, verisoara mea de care vorbeam cu parintii ei, o alta cu relatia, s-a despartit de sot si creste singura 2 copii...verisoara pe care nu o cunosc a fost respinsa de tata (unchiul meu) si alungata din familie iar o a cincea este o fire rece si distanta si nu stim prea multe despre ea pentru ca nu prea lasa pe nimeni in viata ei, a sasea este certata cu sora ei. Mi-am amintit ca asupra familiei noastre plutesc multe energii negative si trebuie curatate. Mi-ar placea sa ne intalnim toate verisoarele odata si sa lucram impreuna la curatare, dar in afara de mine nu stiu celelalte cat sunt de deschise la asa ceva. Fac eu ce pot singura deocamdata.

Dupa cele doua sesiuni de mai sus am decis sa pornesc la drum cu curaj cu prima meditatie pentru chakra sacrala. Repet, ma asteptam la ce e mai rau...culmea a fost o meditatie extraordinara, total opusul la ce ma asteptam. Pe toata durata meditatiei am fost invaluita de o lumina portocalie, am vizualizat portocale, am avut o stare extraordinar de placuta de pace si bucurie. Arhanghelul Chamuel l-am vazut invaluit in culori de roz, portocaliu si violet si am simtit sa il iau in brate ca un copil. Asa m-am si vizualizat. Mica ca un copil care isi tine un frate mai mare in brate. II ajungeam numai pana la piept. Ce e foarte placut este ca atunci cand am cautat poze cu Chamuel pe internet dupa meditatie l-am vazut fix asa ca in mintea mea - in roz si mov. Mi s-a parut extraordinar. Chakra sacrala am vizualizat-o micuta, cat o nuca, dar foarte pufoasa, ca o mingiuta de golf invelita in plus si puf. Imi dadea o stare de pace, bucurie si veselie totodata. Nu am avut absolut nicio stare negativa. Poate doar o usoara stare de ameteala, dar usoara de tot.

La a doua meditatie mi-am vazut chakra ca o morisca din dantela care se misca si crestea cu fiecare rotire, dar la un moment dat pe masura ce rosteam afirmatiile s-a transformat intr-o sfera portocalie compacta si murdara de o vopsea neagra ce parea ca tot izvoraste de la suprafata ei. Abia spre final s-a mai curatat din negreata si a inceput sa se intrezareasca foarte putin culoarea portocalie. Pe mai toata durata meditatiei a fost murdara, neagra complet.

Spre seara am primit un proiect cu 3 cifre in euro. Lucrurile se misca bine.

Ziua 2 - incerc sa aflu detalii despre a cincea verisoara de care vorbeam ieri poate o vad macar prin vreo fotografie. Familia mea mi-a dat un nume si un numar de telefon, am aflat ca e mai mare decat mine cu vreo 2-3 ani, dar nimeni nu a avut curaj sa o sune. Nici eu nu cred ca am dar ma tot gandesc la ea. Nu stiu de ce. A crescut departe de familie, cu tata adoptiv si o perioada a stat chiar si in orfelinat cand era foarte mica. Ce soarta! Si totul pentru ca bunica mea a decis ca nu are ce cauta in familia noastra pt ca i-ar strica viata unchiului meu, pe atunci elev la scoala militara. Unchiul meu nu a mai avut copii dupa si a adoptat un baiat cu care a avut multe probleme. Si pentru ca bunica mea a decis asa, au depus cu totii marturie mincinoasa la tribunal impotriva femeii care ii e mama...si de aici multe probleme in familie - mama a pierdut un copil inainte de mine, un an nu a mai ramas insarcinata. Si nici ceilalti unchi si matusi nu au fost feriti pentru raul facut. Nu stiu de ce ma tot gandesc la acea verisoara. O sa vedem daca viata ne aduce impreuna vreodata. Simt ca i s-a facut multa nedreptate si a ales sa traiasca niste lectii dure alegand familia noastra sa se nasca.

Sa vedem meditatia de astazi. O fac doar pe a doua pentru ca prima a mers foarte bine, nu o mai reiau deocamdata.

Spre seara...

Simt o nevoie presanta sa iau legatura cu verisoara mea alungata din familie si sa ii cer iertare. O sa vad daca o gasesc si daca am curaj. In meditatie, chakra am vazut-o ca pe un glob mat de lumina portocalie, mare cat o minge de plaja. A emanat mereu o lumina palida, dar constanta si mata. Tot e ceva fata de imaginea de ieri.

Am gasit toate detaliile verisoarei mele - nume, numar de telefon, cont de Facebook, de Whatsapp. Decid ca este mai bine (si testul muscular imi confirma alegerea) sa nu ii tulbur viata. Ascult o meditatie de vindecare a karmei neamului, una de vindecare a liniei neamului pe partea mamei si alta pe a tatalui. Ma simt mai linistita si impacata. Nu este bine sa starnesc apele si las lucrurile asa cum sunt in plan fizic. Curat ce se poate in plan energetic si atat.

Ziua 3 - m-am văzut aplecata în față ca și cum cineva m-ar fi lovit în burtă; chakra am văzut-o de mărimea unui măr de culoare portocalie spălăcită, foarte dură, foarte tare, de textura unei bile de biliard și mă durea acolo unde o simțeam ca pe o greutate. Ca si cum cineva m-ar fi lovit cu ea in burta, de asta stateam aplecata. Si atunci când în meditație s-a spus că chakra emană lumină, chakra mea s-a deschis, avea o ușiță cu balama dar dinăuntru nu ieșea nimic, era goala inauntru. La un moment dat pe durata meditației acea bilă tare a căzut pe pământ și în locul ei a început să radieze dintr-un punct lumină portocalie, destul de placuta iar bila s-a rostogolit pe pamant si a cazut intr-o groapa ca un put in pamant. Afirmatiile le ascult cu oarecare indiferenta - nu simt neincredere, dar nici exaltare deosebita.

Am facut azi o meditatie de regresie in vieti anterioare ca sa inteleg ce ma blocheaza in atragerea banilor. Aici detalii. M-am vazut ca un gladiator roman la anul 300. Luptam si ucideam pentru bani. Am primit o punga de aur sa ucid o femeie. Era imbracata in alb si am ucis-o din spate ca un las. M-am vazut apoi in spatele gratiilor si la batranete cersetor hoinar. Am facut o sesiune theta de curatare pe tema asta. Nu cu mari rezultate. 

Ziua 4 - Chakra o vizualizez ca o minge de plaja portocaliu pal ce emana lumina la vreo 10 cm in jur. E mai bine decat ieri. Afirmatiile le primesc cu aceeasi indiferenta.

Ziua 5 - Pe durata zilei am mai urmarit o meditatie de indeplinire a dorintelor, de vindecare a chakrelor. Meditatia pentru chakra sacrala nr.2 am urmarit-o cu o stare mult mai buna de spirit, de bucurie si pace. Meditatia nr.1 nu am mai urmarit-o din prima zi pentru ca a avut un rezultat pozitiv de la inceput. Chakra am vizualizat-o ca o sfera de lumina portocalie frumoasa, intensa, mare cat latimea bazinului meu si care radia lumina portocalie pulsatorie in exterior. Afirmatiile le-am primit cu mult mai multa incredere si bucurie.

Ziua 6 - Incep sa imi pierd rabdarea. Iarasi m-am blocat financiar. Iarasi se inchid sursele abundentei mele - de ce? Nu sunt destul de recunoscatoare? Nu dau destul si altora? Am obosit sa fiu recunoscatoare pentru putin si sa dau si altora de unde nu am destul. Ma rog...am urmarit meditatia cu stare de plictiseala si usoara enervare. Afirmatiile in special. Chakra am vazut-o cam ca ieri de mare si luminoasa, poate doar intr-un portocaliu mai intens si rosiatic. De ce trebuie sa ma lupt atat sa am ce imi doresc? De ce ani de lucru? De ce bani irositi pe cursuri si programe? De ce timp irosit pentru aproape nimic? Am obosit. Oare cat sa ma mai lupt? Chiar ma simt ca in filmul Matrix unde oamenii erau folositi drept surse de energie pentru computere si emotiile care produceau cea mai multa energie erau frica si dorintele - cum e asta cu banii in cazul meu. Am obosit sa ma multumesc cu nimic. Ideea matrix-ului imi da depresie crunta pentru ca e totul atat de plauzibil. Vreau o viata buna si abundenta. Oare cat mai am de lucrat, vindecat toate rahaturile din alte vieti sau ale tampitilor din neamul meu?  Vedem maine. Nu renunt deocamdata, nu sunt asa, dar incep sa ma plictisesc tare de tot...iar...

Primesc pe email un newsletter de la Isabela Georgescu care vorbeste despre programul limitativ "Nu am incotro" si despre toata suferinta care vine la pachet cu resemnarea atunci cand esti fortat ca si copil sa faci mereu ce ti se comanda de catre adulti. Fac o sesiune Theta si pentru asta pentru o stare de spirit un pic mai buna. Parca mai intrevad ceva speranta. Aici detalii... 

Mai urmaresc o sesiune Mon Aly de vindecare a ranii de abandon si de curatare a energiei negative. Ma simt intr-o mocirla din care nu stiu cum sa ies si am obosit sa lupt. Gata!!!!!

Ziua 7 - am ascultat meditatia in liniste si in pace. La fel si afirmatiile. Fara neincredere sau enervare. Doar pace si atat. Chakra am vazut-o luminoasa si mai mare de doua ori fata de ieri. 

Sunt gata sa ma ocup de plexul solar. A fost o calatorie intensa, interesanta si mai putin dureroasa decat ma asteptam.

Vedem de maine ce urmeaza. Pentru moment este destul...

Geo

De ce rugăciunea către zei nu este întotdeauna benefică: Puterea încrederii în sine

 În societatea modernă, spiritualitatea și credințele religioase continuă să joace un rol important în viața multora. Rugăciunea către zei, ...