vineri, 23 februarie 2024

8 luni de Codul emotiilor


 Urmeaza o postare destul de lunga despre experienta mea cu Adina, postare care are rolul de a va face sa intelegeti ca o trauma/problema nu se rezolva imediat sau dupa doar 1-2 sesiuni. Va povestesc despre suisurile si coborasurile prin care am trecut eu in ultimele 8 luni pentru ca abia acum sa incep sa ies la lumina. Si, Adina, MULTUMESC.

Dupa ce in 2015 am renuntat la viata de manager corporatist ca sa locuim la tara si sa imi cresc copilul cum am considerat eu potrivit, relatia mea cu banii a devenit destul de tulbure. In sensul ca la inceput nu i-am avut deloc, apoi au inceput sa vina, dar foarte putini, cand da, cand nu, in general nu. Va imaginati frustrarile adunate. In anii care au urmat am incercat diverse tehnici, multe cu efect limitat – afirmatii, recunostinta lui Rhonda Byrne, cristale, nici nu mi le mai amintesc pe toate. In 2023 am descoperit Theta healing cu care am lucrat zilnic timp de 6 luni…si in final, cand ajunsesem intr-un punct de stagnare cu Theta, cineva mi-a recomandat-o pe Adina.

Am participat la o sesiune gratuita la finalul lunii iunie 2023 unde mi-am pus intentie tot pe bani bineinteles. Asta era “durerea” mea de ani de zile, atenuata mai mult sau mai putin. Sesiunea gratuita m-a convins sa incerc si sesiunile de grup iar in august, la numai 2 luni am reusit sa imi ating obiectivul financiar de 4 cifre in euro. Suna bine, nu? Nu prea…stati ca abia am zgariat putin suprafata.

Eram atat de obosita dupa acea luna de munca incat imi era greata la propriu cand vedeam laptopul. Am decis ca vreau bani, dar cu efort mai putin, mai usor, cu mai multa bucurie. Si mi-am pus intentia asta. Si ghici ce? Banii au disparut.

M-am inversunat si m-am inscris la sesiuni private. Bani tot mai putini, cu greu adunam pentru urmatoarea sesiune, dar mereu gaseam in ultimul moment.

Si de unde intentia mea era pe bani, sesiunile private au scos niste “minuni” din neam de m-am crucit eu. Am lucrat odata pe mentalitatea de sarac, parlit si sluga a neamului din care provin. Am vizualizat toate acele fete pamantii cum se luminau si se ridicau in lumina – zeci de suflete. Dupa, am lucrat pe vinovatia mea de a ma relaxa, pe imposibilitatea de a sta degeaba, pe disperarea de a face ceva mereu si continuu …si am vazut-o pe bunica mea pe patul de moarte, total nepregatita sa plece si care imi trimitea urmatorul gand “Daca nu misti, inseamna ca esti mort”. Cine s-ar fi gandit si ca asta are legatura cu banii mei? Apoi, dupa o sesiune in care am scos vreo 200 de emotii ne-am imbolnavit tot neamul – eu, copilul, mama, tata si sora mamei. Numai sotul a scapat fiind de alt neam…deci au iesit emotii din noi la greu.

In alta sesiune am lucrat abuzul – ce legatura are cu banii? Are. Strabunica mea a fost cea care m-a insotit si mi-a trimis gandul “ daca aveam bani, nu treceam prin ce am trecut” – anume a fost abuzata pe mosia unde lucra cu ziua de administratorul de acolo iar bunica mea este copil din flori.

Am lucrat saracia si obsesia mea si a tatalui meu pentru bani – am vazut-o iar pe bunica, mama tatalui plangand disperata ca i-au luat comunistii pamanturile si banii.

Am lucrat pe abandon…ce treaba are cu banii? Are. Din cauza banilor si a unei mari probleme la serviciu, mama mea a fost nevoita sa ma “abandoneze” la bunici cam un an cat ea si tata nu au mai putut fi prezenti in viata mea. Nu dau detalii. In plus, bunica mea pentru ca i-a murit mama la nastere (iar abandon) si tatal nu avea bani sa o creasca, a fost data unei familii cu bani (iar abandon) care o tinea mai mult de sluga, desi in final i-au lasat ei averea. Traume peste traume in neamul meu...

Am lucrat continuu, m-am imbolnavit, m-a durut capul, maselele, am avut gripa, am dus-o atat de rau cu banii incat ma simteam in familie ca ultimul parazit, in ciuda incurajarilor sotului. Am lucrat zeci de traume si am scos peste o mie de emotii negative.

Si am vrut uneori sa renunt, dar ceva imi spunea ca va fi bine. Am lucrat pt mine si pentru neamul meu fata de care am simtit ca am o datorie si ca acele suflete se bazeaza pe mine. Acum dupa 8 luni simt ca mi-am platit datoria sau poate promisiunea fata de ei si sunt libera.

Dupa 8 luni…sunt relaxata, calma, am capatat mentalitatea bogatiei, sunt interesata si atrasa de lucruri frumoase si scumpe, am inceput sa mi le pot permite, banii vin surprinzator de usor si atunci cand am nevoie. Nu e totul inca perfect, dar am inceput sa fiu pe panta ascendenta.

Gata, stiu ca am scris mult, dar am facut-o ca sa intelegeti ca rezultatele nu apar imediat. Din cele 8 luni, vreo 6 am fost in buda, scuzati expresia…abia acum vad lumina J

Va pup,

Geo

8 luni de Codul emotiilor

 Urmeaza o postare destul de lunga despre experienta mea cu Adina, postare care are rolul de a va face sa intelegeti ca o trauma/problema nu...