De ani de zile astept oamenii dragi sa revina langa mine. Sotul, de cand l-am cunoscut a avut un serviciu care il ducea departe de mine saptamani intregi. Ani l-am tot rugat sa si-l schimbe si l-a schimbat abia cand a venit cel mic. Toata bucuria nu a durat mult. S-a angajat la o firma unde volumul de munca a tot crescut de la an la an si in vreo 4-5 ani in care a stat mai mult acasa decat inainte, acum pleaca iar saptamanal cate 2-3 zile/saptamana. Adunat ies ani de asteptare.
Apoi am asteptat-o pe mama sa termine contractul ca si asistent maternal al unei persoane cu handicap, sa se pensioneze pentru ca sa vina sa petreaca timp si cu mine - o vedeam de doua ori pe an, vreo 2 saptamani cumulat. S-a pensionat, dar asteptarea mea a continuat din cauza neintelegerilor cu tata care nu o lasa sa vina la noi pentru ca are el nevoie de ea acolo.
Apoi s-a mutat la noi o matusa. A petrecut cu noi o vara minunata, dar apoi incet-incet a inceput sa vina tot mai rar din cauza lipsei de confort de la noi si a diverselor ei afectiuni care au tot chinuit-o de-a lungul anilor. De cativa ani o tot astept si pe ea sa petreaca mai mult de cateva zile pe vara la noi.
Apoi au fost finii care veneau candva sa ne viziteze aproape saptamanal. Acum vin de 1-2 ori/an desi locuim la 15 km. Sunt si ei atat de coplesiti de munca, de rate, de probleme incat nu prea le arde de vizite. Nu vor decat sa se odihneasca. Sunt asa cum eram noi cu 15 ani in urma inainte sa ne mutam la tara.
Sunt mult singura, coplesita, doar cu copilul care imi mai tine de urat. Asteptarea ca cineva sa vina la mine este grea, apasatoare, coplesitoare...azi primul meu impuls a fost sa ma iau de mama. Eram atat de descarcata de energie incat simteam nevoia sa ii arunc in fata toate greutatile mele si sa ma incarc cu energia ei (vedeti cele 4 tipologii de hoti de energie descrise de James Redfield in Profetiile de la Celestine).
Si apoi mi-a venit in minte bunica, mama mamei, cea care m-a crescut pana la 4 ani si la care am tinut foarte mult. Si ea ii astepta pe cei dragi, si ea a stat ani de zile sa se intoarca bunicul din razboi, apoi sa vina sambata acasa pe cand lucra in oras, apoi astepta copiii, apoi nepotii. Toata viata ei a fost o lunga si grea asteptare. Iar eu am constientizat ca din afectiune fata de ea, am ales sa ii traiesc viata. Am ales sa imi creez acele situatii si circumstante care sa ii inteleg greutatea si suferinta care vin la pachet cu asteptarea. Sunt uneori atat de insistenta incat conform legii escalarii eristice/a echilibrului oamenii se indeparteaza de mine tocmai ca sa revenim la echilibru pentru ca dorinta mea de companie este exagerata si strica echilibrul.
M-am asezat la masa cu toate cele 50 de uleiuri esentiale pe care le am, cautand printre ele intuitiv pe acelea care ma vor inspira in acest proces de vindecare. M-a atras bradul si bergamota. Am pus cateva picaturi din ambele pe un servetel si m-am apucat de scris. Fara sa ma opresc, tot ce imi venea intuitiv si incercand sa simt ce simtea bunica mea atunci cand o apasa greutatea asteptarii. Nu era greu de fapt pentru ca stiam si eu cum este, stiam foarte bine ce inseamna sa ii astepti pe cei dragi cu zilele, cu lunile, cu anii...
Am eliberat urmatoarele programe, convingeri si tipare:
Sunt orfana
Am părinți nu
Am mamă nu
Așteptarea e grea
Așteptarea mă apasă
Așteptarea mă împovărează
Am nevoie de cei dragi mereu lângă mine
Am nevoie de cei dragi ca să fiu bine
Am nevoie de ajutor
Am nevoie de cei dragi ca să fiu în pace
Mă descurc fără cei dragi nu
Părinții mei sunt lângă mine nu
Părinții mei mă susțin nu
Părinții mei mă ajută nu
Părinții mei mă iubesc Nu
Mă simt bine alături de părinții mei nu
Am părinți nu
Mi-am pierdut rădăcinile
Rădăcinile mele sunt slabe
Rădăcinile mele sunt ofilite
Am rădăcini puternice nu
Sunt susținută nu
Mă simt susținută nu
Am ajutor Nu
Am oameni dragi lângă mine nu
Sunt singură
Duc singură tot greul
Am obosit să tot aștept
Nu mă ajută nimeni
Nu am niciun ajutor
Nu am niciun sprijin
Sunt singură pe lume
Sunt a nimănui
Ii sunt fidelă bunicii mele și aștept pe cei dragi
Sunt fidelă bunicii mele și fără să-i repet tiparele de viață nu
Trebuie să fiu fidelă bunicii mele
O iubesc pe bunica mea trăind o viață ca a ei
Ii arăt bunicii mele că o iubesc trăind o viață ca a ei
Ii arăt bunicii mele că iubesc fiind mereu singură
Ii arăt bunicii mele că o iubesc așteptând mereu pe cei dragi
Ii arăt bunicii mele că o iubesc descurcându-mă mereu singură
Ii arăt bunicii mele că o iubesc tanjind mereu dupa cei dragi
Ii arăt bunicii mele că o iubesc neavand mamă
Ii arăt bunicii mele că o iubesc neavand parinti
Ii sunt loiala bunicii mele daca sunt si eu mereu singură
Ii sunt loiala bunicii mele dacă îi aștept și eu mereu pe cei dragi
Ii sunt loială bunicii mele dacă nu am nici eu mamă
Ii sunt loială bunicii mele dacă trăiesc viața pe care a trăit-o ea
Îi sunt loială bunicii mele dacă mă descurc singură mereu
Ii sunt loiala bunicii mele dacă am o viață plină de greutăți ca și ea
Ii sunt loiala bunicii mele dacă mă descurc fără soț și fără părinți
Ii sunt loiala bunicii mele daca aștept ca cei dragi să vină la mine mereu ca și ea
Îi sunt loială bunicii mele dacă aștept ca ceea ce-mi doresc să vină cândva la mine
Duc viața bunicii mele din iubire si loialitate fat de ea
Trebuie să-i arăt bunicii mele că o iubesc și că ii sunt loială
Femeile trebuie să-și aștepte bărbatul acasă
Femeile trebuie să stea acasă
Femeile trebuie să se ocupe singure de casă
Femeile trebuie să se descurce singure cu casa și copiii
O femeie trebuie să fie puternică
Va reamintesc ca trebuie inainte de a o asculta sa intrati in starea theta. Aici gasiti pasii de urmat.
Aveti aici meditatia theta completa:
Pe durata meditatiei am simtit nevoia sa imi torn in palme de mai multe ori ulei de bergamota. Bradul l-am folosit doar pe durata cat am notat programele, pentru inspiratie. Dupa meditatie am simtit o stare de eliberare, pace si calm pentru ca ii pot arata bunicii mele ca tin la ea si fara sa-i traiesc viata si greutatile.
Am descoperit de ce m-au atras atat de mult cele doua uleiuri, citind ulterior despre ele:
Bradul - da stare de liniste, calm, relaxare, pace si ajuta la concentrare
Bergamota - ajuta la restabilirea echilibrului emotional, ajuta la a-ti stabili autoritatea asupra propriei vieti, restabilire a puterii interioare, utila in momente de depresie, anxietate si tristete
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.