Ma trezesc dimineata trista fara motiv. Nu am chef de nimic, stau in spatele casei pe banca, admir peisajul superb care ne inconjoara, trista pentru ca suntem singuri si nimeni nu ne viziteaza. Intr-adevar stilul de viata ales de noi este destul de excentric, la tara, cu nivel de confort mai redus decat in oras. Ne-am schimbat si noi ca oameni, avem alte preocupari...si totusi imi e dor de interactiunea umana. Imi trece prin cap ideea ca "oamenii dragi fug de mine". Si zic, STAI!!!, asta e program limitativ, ia sa-l scot. Si il inlocuiesc cu "Oamenii dragi sunt mereu langa mine"...
La aproximativ 2 ore dupa imi scrie fina noastra ca si-ar dori sa vina la noi in vizita cu sotul si sa stea peste noapte, sa mai vorbim, sa mai povestim...nu am constientizat pe moment...m-am bucurat enorm, au venit, am ras, am povestit, ne-am plimbat, ne-am bucurat de aer curat si de soare...
Spre seara ii povestesc ca vrem sa plecam in concediu in septembrie, dar nu avem pe cine lasa aici (avem un teren mare, animale, garduri doar partial) si trebuie sa ne bucuram de concediu separat - adica eu cu copilul si mama iar sotul singur acasa pentru ca cineva trebuie sa aiba grija de gospodarie. Si fina imi face o bucurie si imi spune ca pot veni ei sa stea la noi o saptamana ca sa plecam cu totii. Uraaaa!
Deci oameni dragi au venit la noi si oameni dragi vor fi langa mine in concediu...
In plus de atunci sotul a plecat mai putin in deplasari si a putut lucra mai mult de acasa.
Inlocuirea programului a functionat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.