Dimineata cand m-am pieptanat mi-am amintit cat de nemultumita sunt de parul meu. Acum 20 de ani aveam un par frumos, castaniu, bogat, greu, ondulat. Si apoi mi-a dat prin cap sa ma vopsesc. In general nu fac tot ce face lumea, dar cum toate colegele in facultate se vopseau, mi s-a parut o idee interesanta. De atunci parul meu are faze si faze, dar in general arata ars, uscat, cade foarte mult, nu e catastrofa, dar nu e cum era si de multe ori il tin prins cat mai strans sa nu il mai vad. Se incalceste si ma enerveaza, am zile in care evit sa il pieptan tocmai sa nu il mai vad cum cade.
Medicina germana explica caderea parului fie printr-un conflict de separare - pierdere a cuiva drag de care nu vrei sa te desparti (de ex. cand iti moare cineva care obisnuia sa te mangaie pe par), fie ca un conflict de separare de parul insusi care nu iti place. Si la mine asa e...nu imi place, nu il iubesc pentru ca nu mai arata asa cum arata. Dar, e vine mea, imi asum si fac ceva...
E a treia oara cand lucrez convingeri legate de par, azi chiar mi s-a pus pata pe el. De fiecare data cand rog Creatorul sa-mi arate rezultatul imi imaginez parul ca de aur, cum straluceste foarte puternic, ca un foc mocnit cumva. Nu am par blond, dar asa il vad, ca si cum ar fi de aur foarte pretios.
Nu cred insa in vindecari instantanee...inca...deci trebuie sa reiau lucrul cu convingerile limitative.
Evolutia de la celelalte dati cand am lucrat este ca il las mai des desprins si il prind cu clame mai frumoase, ii acord mai multa atentie, il spal mai des. Deci ceva, ceva tot s-a rezolvat.
Astazi am lucrat a treia oara:
Am par subtire, uscat si rar
Am par sanator NU
Parul meu imi cade continuu
Am par frumos, bogat, stralucitor NU
Asteptam rezultatele...de cazut tot cade, dar parca e mai lucios si stralucitor, nu mai arata atat de urat si ars.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.