Bunicii mei au fost niste oameni deosebiti, am crescut într-un mediu curat și iubitor, dar...
- bunicul meu era la serviciu în oraș și bunica statea singură acasă toată săptămâna, se ocupă singură de toate problemele. Am învățat că soții trebuie să plece pentru a câștiga bani... asta mă bântuie până în ziua de azi, deoarece asta face și soțul meu. Și urăsc asta... dar, este unul dintre blocajele mele care îmi afecteaza abilitatea de a manifesta ce imi doresc. În afară de asta, am o familie grozavă și un soț iubitor. La capitolul familie mi-a iesit ce mi-am dorit. Am o familie minunata, suntem in pace si armonie. Ma simt iubita si apreciata acasa de baietii mei. Lucrurile s-au schimbat puțin în ultimii ani pentru sotul meu la serviciu, poate lucra de acasă o parte a săptămânii, așa că mă descurc mai bine cu blocajul meu, dar este încă acolo.
- bunica mea era foarte religioasă... multe blocaje pentru mine acolo, in special faptul ca este pacat sa fii bogat. Le voi aminti mai târziu în alte postări.
- la 4 ani am fost adusă înapoi în oraș și a trebuit să merg la grădiniță. Mediu dur cu multe schimbări pentru mine și multi oameni noi care evident nu ma iubeau. Am fost obligata să dorm la prânz, nu puteam, așa că trebuia să stau sub cearșaf pentru că îmi era teamă de educatoare. Aveau niste bețe lungi și groase pe care mi le amintesc si acum. Îmi amintesc de cearșafurile albe și de faptul că transpiram sub ele... și nu puteam să respir. Încă mai am probleme cu respirația noaptea - am nevoia constantă să deschid ușa și ferestrele pentru a lăsa aer înăuntru, chiar și în timpul iernii. De cum ma asez in pat respir mai greu, mi se blocheaza narile, nu stiu...
- apoi scoala...18 ani lungi...toate copilaria mea am fost presata si am luat bataie ca sa invat bine...nu doar bine, sa fiu mereu cea mai buna, sa fiu premianta. Aveam colegi in clasa care erau copiii unor colegi de-ai tatalui meu si competitia era foarte mare. Eram certata pentru note mai mici de 10 si luam bataie pentru orice nota de la 7 in jos. Odata am stat cu o colega o ora intreaga langa blocul meu pentru ca luasem un 7 si imi era frica sa merg acasa. Eram mereu presata sa fiu si mai buna, sa iau note si mai mari, orice sutime conta, eram mereu comparata cu ceilalti din clasa mea de elite, eram mereu presata sa particip la concursuri pentru ca, mi se spunea, numai absolvirea unor scoli de elita duce la obtinerea unor job-uri de conducere, serioase, care mi-ar fi facut parintii mandri. Si numai aceste job-uri ma puteau ajuta sa castig bani multi si sa traiesc bine.
- si am invatat, ani de zile, nu aveam viata sociala, nu mi se permitea sa ies cu baieti, nu ca aveam vreunul doritor, eram considerata o ciudata tocilara si atat. Multe obiecte nu-mi placeau, dar invatam de nevoie, de frica bataii, apoi din obisnuinta. Dupa 18 ani de scoala creierul meu era obosit si abilitatile mele de vizualizare erau foarte reduse. Mi-a luat ani de zile sa imi revin si m-au ajutat mult meditatiile ghidate.
- de mica am fost fortata sa mananc tot din farfurie. Chiar si in liceu nu mi se permitea sa ies dimineata din casa fara sa fie farfuria goala. Uneori luam cu mine cate o felie cu pateu sau gem pentru a le manca pe drum. In paralel mama imi spunea mereu ca sunt grasa, ca trebuie sa slabesc. Mergeam cu ea sa imi cumpar haine si mereu ajungeam in acele magazine unde cate o vanzatoare simtea nevoia sa imi aminteasca ca nu are haine marimea mea. Si nu, nu eram exagerat de grasa, sa nu va imaginati, eram normala, doar ca fundul mai mare comparat cu talia mai mica ma facea sa gasesc greu pantaloni si fuste. Nu eram grasa, nu eram obeza, eram normala.
- mama si-a dorit mereu sa fiu foarte eleganta, sa ma imbrac mereu la moda, sa fiu frumoasa. Dorinta asta ascundea multe traume ale ei si lectii invatate in legatura cu barbatii care nu iubesc decat femei frumoase, aranjate si elegante. Eu nu eram asa, nu ma atrageau hainele foarte elegante, mi se parea (si inca mi se pare) risipa de timp sa stau mereu sa ma aranjez. Si culmea, sotul meu apreciaza frumusetea si eleganta, dar nu ma preseaza niciodata si ma iubeste asa cum sunt. Nici el nu este exagerat de aranjat si elegant. Ne simtim foarte bine impreuna, asa cum suntem. Nu am simtit niciodata vreo presiune din partea lui si mereu m-a apreciat pentru mine, mereu m-am simtit in largul meu cu el, suntem suflete pereche (cand ne-am intalnit prima data am simtit amandoi ca ne cunoastem din alta viata, de mult timp inainte). Presiunea si criticile constante ale mamei legate de felul in care arat cumulate cu cele ale tatalui legate de performantele mele scolare au dus la o stima de sine foarte scazuta. Stiu ca sunt o persoana inteligenta, rar i-am dezamagit academic vorbind, am absolvit scoli de elita, am obtinut job-ul de manager corporatist pe care l-au dorit pentru mine, dar stima mea de sine e la pamant. Chiar si la varsta asta.
- corpul mi-l vad urat in ciuda a ceea ce imi spune constant sotul. El ma vede frumoasa. Si el se vede urat si eu il vad frumos. Dupa sarcina si copil corpul s-a uratit si mai mult. Evit sa ma uit in oglinda prea mult. Nu am multe kg peste normal, nu am ramas cu nimic dupa sarcina, dar ma vad mereu urata, neingrijita, cu burta urata si parul uscat, rar si trist. Singurele mele calitati pe care mi le recunosc sunt inteligenta, organizarea, prioritizarea, abilitatea de a lua decizii rapid, de a face lucrurile sa mearga, creativitatea, abilitatea de a pune mereu proiecte noi in miscare, abilitatea de lider. Am multa energie si fac multe. Evit insa oglinda.
- m-am angajat inca din timpul facultatii full time. Lucram de la 7,30 la 15,30 apoi de la 16,00 la 21,00 eram la facultate. Pana la momentul la care am terminat facultatea eram deja specialist in resurse umane cu un an si jumatate experienta. Eram platita prost, dar lucram cu oameni buni care imi respectau munca. 10 ani am schimbat job-uri tot mai bune in acelasi domeniu, mai multe responsabilitati, mai multe de invatat, dar cu plata sub nivelul la care simteam eu ca mi-ar fi placut sa fiu.
- cel mai mare blocaj al meu sunt banii. Da, si corpul ar fi frumos sa arate bine, dar de el nu imi pasa atat de tare. E ca un pulover scamosat care iti tine de cald. Nu e frumos, nu te duci cu el la petrecere, dar iti tine de cald la nevoie. Asa si corpul meu. E urat, dar imi fac treaba cu el. Ma ajuta sa ma misc, sa rezolv lucruri. Inainte de a veni fiul nostru eram manager corporatist. Desi munceam mult, aveam responsabilitati mari, eram mereu acel departament neproductiv care trebuie sa fie mereu la urma atunci cand se fac mariri de salarii. Aveam un salariu bun, dar mereu sub nivelul la care mi-ar fi placut sa fiu platita.
- dezastrul a venit cand am decis sa stau co copilul acasa si sa renunt la job. Am vazut ce inseamna sa ai cardul gol si sa ceri sotului bani pentru orice lucru marunt de care ai nevoie. Si puteam sa lucrez de acasa, dar nu reuseam din cauza celui mic. Ajunsesem o epava, nespalata, nepieptanata, trista, deprimata, intre teancuri de scutece murdare, fara bani...dar cu facultate si master, cu mintea plina de proiecte, dar legata de maini si de picioare si cu un bolovan de gat. Asa ma simteam...
- acum fiul nostru este deja mare, e un copil extraordinar, invata extraordinar de repede, lucram impreuna, ne intelegem altfel, ma lasa sa lucrez, sta si el langa mine si invata tot ce vede...dar de cand am renuntat la acel job serios banii vin greu, in transe, ca si cum ar veni pe un furtun infundat cu dopuri de gheata. Castig mai bine chiar decat inainte ca manager corporatist, dar castig uneori mult, alteori deloc si nu am niciodata atunci cand imi doresc, toti banii pe care mi-i doresc. Foarte multe blocaje aici, multe, multe de tot...de aici voi si incepe lucrul cu theta healing. Am foarte multe surse de venit, pasive vreo 15, nu exagerez, toate setate bine, am petrecut mult timp si am invatat enorm singura ca sa le setez pe toate, dar toate merg greu, in suturi, cu blocaje, tot ca un furtun cu dopuri de gheata...
Cred ca am povestit suficient. O sa scriu mai departe ce am incercat in ultimii ani, inainte de Theta Healing si cum a mers totul.
O zi frumoasa si numai bine,
Geo
